Secretarul general al ONU l-a sunat pe Viktor Ianukovici pentru a-i cere să discute cu opoziția

Secretarul general al ONU l-a sunat pe Viktor Ianukovici pentru a-i cere să discute cu opoziția
Publicat: 09/12/2013, 10:29

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a telefonat duminică președintelui ucrainean Viktor Ianukovici pentru a-i cere încă o dată să dialogheze cu opoziția, a anunțat ONU într-un comunicat, citat de AFP.

Ban „și-a exprimat profunda îngrijorare în fața situației din Ucraina și a subliniat că nu trebuie să se recurgă la violență”, afirmă comunicatul. „El a făcut apel la un dialog pașnic între toate părțile vizate”.

Ban „a primit cu mulțumire asigurările președintelui, potrivit cărora vor fi lansate consultări pentru a se încerca o calmare a situației”.

Refuzul puterii ucrainene de a semna la sfârșitul lui noiembrie Acordul de Asociere cu UE, negociat de trei ani și violențele comise împotriva manifestanților în urmă cu o săptămână au plonjat această țară cu 46 de milioane de locuitori într-o criză politică fără precedent de la „revoluția portocalie”.

Aproximativ 200.000 de opozanți proeuropeni s-au reunit duminică la Kiev într-o nouă demonstrație de forță împotriva președintelui Viktor Ianukovici, acuzat că „vinde” Ucraina Rusiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Povestea lui Călin Georgescu, surpriza de la alegeri: De douăzeci de ani fac zilnic...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online